Dr. Dre a ajuns pe mâinile medicilor, după ce a suferit un anevrism cerebral. Din fericire, starea de sănătate a artistului este stabilă, iar medicii fac investigații pentru a descoperi ce i-ar fi putut provoca anevrismul cerebral.
Rapperul și producătorul muzical a fost transportat de urgență la spital Cedars-Sinai Medical Center, în cursul zilei de luni, potrivit TMZ.COM
Într-o postare pe Instagram, care a adunat aproape 1 milion de aprecieri, producătorul a spus că se simte bine și este bine îngrijit de doctori, dar și că speră să fie externat cât mai repede. Surse din apropierea starului susțin că Dr. Dre este stabil și lucid, dar doctorii încă nu au depistat cauza anevrismului cerebral și îi fac o serie de teste.
În urmă cu opt ore, Dr. Dre a postat pe contul lui de Instagram o fotografie alb-negru, în care apare în studioul său de înregistrări și a ținut să le mulțumească tuturor pentru gânduri.
” Mulțumesc familiei, prietenilor și fanilor pentru interesul de care au dat dovadă, dar și pentru gândurile bune. Mă simt bine și primesc o bună îngrijire de la echipa mea medicală. Voi fi externat și voi ajunge acasă cât de curând. Mii de mulțumiri doctorilor. „, a fost mesajul postat de Dr. Dre pe Instagram.
Dr. Dre este fondatorul și patronul Aftermath Entertainment și co-formatorul Death Row Records. De-a lungul carierei sale, a produs multe albume în parteneriat cu Snoop Dogg, Eminem, 50 cent și Nate Dogg.
În anii 2000, cariera lui Dr.Dre se concentra pe a produce muzică pentru alți artiști, în timp ce contribuia vocal la piesele unor alți artiști. Rolling Stone l-a numit printre cei mai bine-plătiți oameni ai anului 2001 și 2004.
În trupa NWA sau ca artist solo, producător sau patron de casă de discuri, Dr.Dre a influențat fenomentul hip-hop pe coasta de Vest a Americii, fiind o figură importantă în cariera unor vedete precum Eminem, 50 Cent sau Kendrick Lamar.
CITEȘTE ȘI:” PANDEMIA NU SE SIMTE LA TULUM, ÎN MEXIC. LOREDANA GROZA, DISTRACȚIE MAXIMĂ, PE MESE, PÂNĂ ÎN ZORII ZILEI „